Dr. Corrado Malanga

Pe acest blog găsiți lucrările și cercetările Dr. Corrado Malanga, care, pe lângă faptul că este cercetător și profesor universitar de chimie organică la Universitatea din Pisa, a studiat cu ajutorul hipnozei regresive și peste 2000 de cazuri de răpiri extraterestre. Questa e la descrizione per quando gia si e presso il punto rosso: Corrado Malanga se naște în anul 1951, în La Spezia, Italia. Din 1983 este cercetător al catedrei de Chimie organică a Departamentului de Chimie și Chimie Industrială a Facultății de Științe Matematice, Fizice și Naturale din cadrul Universității din Pisa. Pe lângă activitatea didactică și științifică, Malanga a studiat timp de 40 de ani și fenomenele OZN. Cercetările sale din domeniul răpirilor extraterestre au început cu un caz care i-a fost înmânat spre elucidare de către CUN (Centrul Ufologic Național), unde Malanga conducea Comitetul Tehnic și Științific, continuându-și apoi cercetările în calitate de fondator al Grupului Stargate Toscana. Timp de douăzeci de ani a studiat fenomenul de răpiri extraterestre, folosindu-se de tehnici ca hipnoza regresivă și programarea neurolingvistică (PNL), dar și de alte ramuri științifice, cum ar fi grafologia și fizica cuantică, reușind într-un final să ajungă la o descriere științifică și coerentă a Universului, a omului și a tot ce înseamnă existență. Corrado Malanga a studiat peste 2000 de cazuri de răpiri extraterestre, reușind să demonstreze în mod științific că extratereștrii sunt prezenți de foarte mult timp pe planeta noastră și că intențiile lor nu sunt tocmai prietenoase. Cu toate că eforturile lui s-au concentrat inițial în găsirea unei modalități de a combate extratereștrii, până la urmă a ajuns la concluzia că este mai important ca omul să se cunoască pe sine însuși, devenind astfel conștient de natura sa divină, extraterestrul fiind doar oglinda pe care omul și-o pune în fața sa pentru a se vedea pe sine. Astfel, cu ajutorul hipnozei regresive, Malanga reușește să obțină niște informații incredibile. Ajunge la concluzia că omul este format din trei părți fundamentale: Spirit, Suflet și Minte (Trinitatea despre care se vorbește în toate religiile și textele sacre antice), dintre care Sufletul ar fi acea parte din Conștiință care coboară în lumea fizică pentru a face experiență, adică pentru a se cunoaște pe sine. Mai aflăm că doar 20% dintre oameni au suflet, pentru că restul sufletelor s-au temut să coboare și să experimenteze această ”vale a plângerii”, preferând confortul planurilor energetice superioare, deși sunt legate energetic de corpurile în care ar trebui să locuiască. Universul se dovedește a fi doar o hologramă gigantică, așa cum afirmă și fizicianul David Bohm. Timpul, energia și spațiul nu există, Universul fiind nelocal și atemporal. Universul este construit în baza a 22 de arhetipuri, iar modul în care acesta este perceput diferă de la o persoană la alta, în funcție de nivelul de cunoaștere și alți factori determinați, cum ar fi contextul istoric, tradiția, principiile și condiționările sociale. Pentru rezolvarea problemei răpirilor extraterestre Malanga a construit și implementat diferite metodologii, reușind obținerea unei rezolvări definitive a acestei probleme, prin efectuarea de către subiect a unui test, numit Triade Color Test Dinamico Flash (TCTDF), în care subiectul trebuie să unească cele trei părți ale Conștiinței sale (Spirit, Minte și Suflet) într-o sferă unică, eliminând astfel orice aspect de separație ce ar putea exista între componentele Conștiinței, revenind în acest fel la o Conștiință Integrată, așa cum aceasta a fost și la începuturile timpurilor. Pentru informații suplimentare vă recomandăm să citiți cărțile și articolele publicate de Dr. Corrado Malanga. http://piatracubica.blogspot.ro/ Questa e la descrizione per il punto rosso dove si pone il mouse: Pe acest blog puteți găsi articolele și cercetările Dr. Corrado Malanga, care a studiat cu ajutorul hipnozei regresive mii de cazuri de răpiri extraterestre, găsind, după 40 de ani de cercetare, o metodă eficientă pentru soluționarea acestei probleme. Questa e la descrizione per quando gia si e presso il punto rosso: Dr. Corrado Malanga este în primul rând cercetător și profesor universitar de chimie organică la Universitatea din Pisa. A publicat numeroase lucrări în reviste de specialitate atât în Italia, cât și în străinătate. Pe lângă cariera didactică, a fost mereu interesat de studiul fenomenelor OZN, în acest domeniu conducând cercetări timp de aproximativ 40 de ani, în ultimii 20 de ani concentrându-se pe studiul fenomenelor de răpiri extraterestre. Cercetările în domeniul răpirilor extraterestre au început când Centrul Ufologic Național din Italia (CUN) i-a încredințat spre verificare cazul unui băiat care pretindea că a fost răpit de extratereștri. În urma cercetării acestui caz, Corrado Malanga a scris o carte, intitulată Gli ufo nella mente (OZN-urile din minte). După apariția cărții foarte multe persoane l-au contactat, cerându-i ajutorul cu privire la propriile experiențe de răpire extraterestră. Astfel, Corrado Malanga sa apucat să studieze această problemă, considerând că ea trebuie verificată cu seriozitate, pentru că zecile de mii de mărturii la nivel planetar nu puteau fi considerate doar o simplă fantezie colectivă. În primul rând a construit și implementat o tehnică de evaluare a subiecților care susțineau că ar fi trăit experiențe de răpire, pentru a-i exclude pe cei cu probleme psihice sau imaginație bogată. Astfel, folosindu-se de tehnicile programării neurolingvistice (PNL) și de grafologie, a elaborat un test de evaluare a subiecților (care se numește Test de Autoevaluare - TAV), prin care adevărații răpiți sunt diferențiați de cei falși. Malanga a studiat cu ajutorul hipnozei regresive și a tehnicilor PNL peste 2000 de cazuri de răpiri extraterestre. Inițial a pornit de la ideea că acești răpiți, abandonați de toată lumea, considerați nebuni sau schizofrenici (deși din punct de vedere psihologic nu prezentau deloc caracteristicile unor persoane cu astfel de afecțiuni) trebuie să fie cumva ajutați. Dar până la urma a ajuns să scoată la iveală, cu ajutorul hipnozei regresive, niște informații incredibile despre om și Univers, despre zeii și îngerii bisericii, ființe și entități care se dovedesc a fi exact extratereștrii din ziua de astăzi. Toate informațiile obținute sunt verificabile atât din punct de vedere științific, cât și din punct de vedere mitologic, nimeni neputând să nege veridicitatea acestora. Se descoperă astfel că omul are în interiorul său trei părți fundamentale, numite Spirit, Minte și Suflet, cel din urmă fiind cel mai apropiat de Conștiință (Dumnezeu). Astfel, omul devine conștient de natura sa divină și de faptul că el a construit acest Univers la începutul timpurilor, cu intenția de a se experimenta și a se cunoaște pe sine. Se pare că doar 20% dintre ființele umane au Suflet, adică este vorba de acele Suflete care au avut curajul să coboare în acest plan fizic, pentru a trăi experiența lumii materiale. Și celelalte ființe umane au Suflet, doar că Sufletele lor s-au temut să coboare în corpuri pentru a trăi această experiență, preferând să rămână în planurile superioare, unde să încerce să găsească o soluție pentru a evita experiența din lumea fizică, care lor li se pare prea dureroasă. Cu toate acestea, Sufletele respective sunt legate energetic de corpurile în care ar trebui să locuiască, putând fi oricând convinse să coboare pentru a-și termina drumul evolutiv. Mai aflăm că timpul, spațiul și energia nu există, că Universul nu este decât o hologramă gigantică, că există o realitate reală (nemodificabilă) și una virtuală (modificabilă), că nu există dualitate și că fiecare percepe lumea înconjurătoare în funcție de nivelul de cunoaștere și alți factori determinați. În încercarea de a găsi o rezolvare pentru problema răpirilor extraterestre, Malanga a gândit și a implementat numeroase tehnici și metodologii în această privință, reușind, după foarte mulți ani de studiu și experimente, să găsească o formulă pentru soluționarea acestei probleme. Rezolvarea constă în efectuarea unui test de vizualizare de către subiect, test care nu durează mai mult de 15 minute. Testul se numește Triade Color Test Dinamico Flash (TCTDF) și constă în unirea celor trei sfere ale Conștiinței într-una singură, care va purta numele de Conștiință Integrată. Din momentul în care acest test este efectuat, problema răpirilor dispare, Sufletul nemaiputând fi manipulat de forțele extraterestre. Testul nu soluționează și conflictele interioare, pe care persoana va trebui să și le rezolve singură. Conștiința Integrată devine un instrument incredibil de puternic în dobândirea unei cunoașteri profunde la nivel interior, fiind suficientă dorința de a cunoaște pentru a găsi răspunsuri la cele mai dificile întrebări. Odată găsită rezolvarea pentru problema răpirilor extraterestre, studiile și articolele lui Corrado Malanga se îndreaptă spre cercetarea modului în care funcționează omul în interiorul unui Univers holografic, creat de o Conștiință care redevine așa cum a fost la începuturi - o sferă transparentă, ce poate lua acum orice formă și culoare, în funcție de experiența pe care dorește sau nu să o trăiască. Pentru aprofundarea acestor subiecte vă invităm să citiți cărțile și articolele scrise de Dr. Corrado Malanga.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu